Prezentare selectiva a unor PROBLEME din OUG Nr. 57/2007

Sursa: ccncluj.ro
Autor: Radu Mititeanu

1. BLOCAREA DECLARARII DE NOI ARII PROTEJATE

Referitor la Art.11 din ordonanta, ce prevede continutul documentatiei pentru instituirea regimului de arie naturala protejata de interes national, se prevede in proiectul de lege in forma lui introducerea unor acte suplimentare, printre care si „suprafata si situatia juridica a terenurilor, cu precizarea proprietarilor la data infiintarii ariei”.

Consideram ca, la stadiul in care este elaborarea cadastrului general conform legii 7 / 1996, la stadiul in care se afla realizarea noilor carti funciare, tinand cont si de numarul actual si viitor de litigii pe rolul instantelor judecatoresti in acest domeniu, nu e greu de imaginat cat va costa si va dura in medie realizarea inventarului privind suprafata si situatia juridica a tuturor terenurilor la arii naturale protejate propuse pe suprefete mari… Putand fi vorba de sute, mii sau zeci de mii de parcele, cu numarul corespunzator de mii sau zeci de mii de numere cadastrale, numere topo etc.

Consideram ca paragraful acesta nou-introdus este suficient ca sa amane cu cativa ani buni aproape orice declarare a unei noi arii naturale protejate de nivel national cu suprafata mai mare.

Se mai prevede introducerea, ca acte necesare suplimentar la dosar, si: „hotararile consiliului comunal, orasenesc, municipal sau judetean, dupa caz, de avizare a suprafetei administrative ce va urma sa faca parte din aria naturala protejata”.

Nu credem ca mai este nevoie de argumentare si exemplificare pe larg a faptului ca este statistic putin probabil ca majoritatea alesilor locali sa isi doreasca si sa voteze cu majoritatile cerute de lege instituirea pe teritoriul judetului / municipiului / orasului / comunei lor a regimului de arie naturala protejata de interes national pentru areale cu suprafata semnificativa….

Se constata ca, dimpotriva, in ultimii ani, in majoritatea cazurilor, autoritatile locale au facut lobby pentru blocarea declararii de noi arii naturale protejate, sau chiar pentru scoaterea din acestea a unor zone deja incluse… Situatia este explicabila probabil nu doar prin faptul ca, din motive de mentalitate, dar si din ratiuni electorale, neintrevazandu-se pe termen scurt si mediu beneficii economice pentru comunitate care sa depaseasca semnificativ efectele restrictiilor, acei alesi locali nu manifesta preocupare pentru mediu (si implicit pentru binele pe termen lung al comunitarii), ci si prin faptul ca nu este deloc o raritate, ci putem banui legitim ca, mai ales in mediul rural montan, tinde sa fie de-a dreptul regula ca alesii locali sa beneficieze direct sau indirect (nelegitim desigur), de pe urma exploatarilor (de lemn, de piatra, de balast etc.) a activitatilor de pasunat, de construire de case de vacanta in extravilan etc. facute ilegal sau, desi cu aparente legale, in fond insa cu incalcarea principiilor protectiei mediului si dezvoltarii durabile…

Si acest nou aliniat, el singur, apreciem ca este de natura sa blocheze pentru multi ani cele mai multe initiative de declarare a unor noi arii naturale protejate de nivel national.

Principial este oricum inacceptabil, pentru ca pleaca de la premisa falsa ca interesul local prevaleaza asupra celui general, ca mediul natural e o valoare locala, divizata sau divizibila, nu un tot unitar, ca patrimoniul natural national nu este un bun de interes national ci ceva local, cu privire la care comunitatile locale ar avea un drept de veto. Realitatea este exact invers.

Abordarea proiectului de lege este la fel de inacceptabila ca una care ar admite ca un primar sau un consiliu local comunal sa declaseze monumente istorice sau sa impiedice declararea ca monument istoric a unor valori de interes national sau international…

2. ARIILE PROTEJATE IN CONTINUARE PE MANA OPERATORILOR ECONOMICI

Prin proiectul de lege se propune mentinerea posibilitatii ca ariile naturale protejate de interes national, care necesita structuri proprii de administrare, sa fie administrate de structuri apartinand si de regii autonome, companii si societati comerciale nationale.

Consideram ca de principiu, din punct de vedere juridic, exista o incompatibilitate intre forma juridica de operator economic ( regie autonoma, societate comerciala etc.) si administrarea unei arii naturale protejate, deoarece, pe de o parte, scopul administrarii trebuie sa fie protectia naturii in context de dezvoltare durabila, insa, pe de alta parte, prin definitie, scopul exclusiv sau principal al unui operator economic nu poate fi altul decat obtinerea de profit.

Mai mult, avand in vedere interdictia legala de subventionare din bugetele publice a operatorilor economici in alte situatii decat cazurile speciale de exceptare strict reglementate de normele nationale si comunitare privind ajutorul de stat, prin pastrarea posibilitatii ca administratiile de arii naturale protejate sa aiba forma de operator economic ramane legal foarte problematica aplicarea prevederilor legale vizand finantarea de catre stat a activitatilor de administrare a ariilor protejate, riscand sa ramana in continuare nefunctionale si deci sa se continue cu sistemul actual in care administratorii incearca sa asigure toate fondurile necesare din resurse proprii, ceea ca nici nu prea reusesc, si cum ei sunt in cele mai multe cazuri operatori economici ( in cazul parcurilor nationale si naturale), sunt si raman fortati si pe aceasta cale sa priveasca ariile naturale protejate in primul rand ca obiect de exploatare economica.

3. CONSILIILE STIINTIFICE – LA MANA ADMINISTRATIILOR PARCURILOR ?

Se propune mentinerea reglementarii potrivit careia componenta consiliilor stiintifice se propune de catre administratia ariilor naturale protejate ( care in cele mai multe cazuri este un operator economic!).

Consideram principial gresita o asemenea abordare, pentru ca structura de administrare este practic nu doar consiliata si indrumata, ci si implicit controlata de consiliul stiitific, care trebuie sa decida cu privire la multe aspecte esentiale cum sunt zonarea interioara, aprobarea unor activitati etc. Ori, chiar daca componenta consiliului stiintific se cere avizata de Academia Romana si aprobata de Ministerul Mediului si Padurilor (MMP), reglementand faptul ca se pot propune candidaturi numai de catre administratia insasi a acelei arii protejate, se incalca un principiu logic si legal elementar si se da acelei administratii, care de regula este un operator economic prin definitie interesat de profit, o puternica parghie de control asupra consiliului stiintific. Devine astfel posibil ca administratia sa propuna numai persoane care considera ca sunt favorabile vederilor ei si sa nu ii propuna pe cei care ar fi cei mai competenti profesional / stiintific si cu verticialitatea morala necesara, dar cu vederi posibil diferite de cele ale administratiei si personalului acesteia…

Mai mult, in lipsa unor prevederi legale exprese contrare, exista riscul ca MMP sa se considere indreptatit sa faca aplicarea, in acest domeniu, a principiului simetriei actelor juridice, intr-o interpretare larga, in sensul ca, din moment ce el numeste membrii consiliului, nu doar ca poate sa ii si demita, ci ca daca ei au fost numiti la propunerea administratiei ariei protejate, si aceasta notifica faptul ca la un moment dat nu mai sustine un anumit membru, MMP ar fi nu doar indreptatit ci chiar moral sau legal obligat sa il demita, si sa numeasca in loc o alta persoana propusa de administratie si avizata de Academia Romana…

Consideram ca aceasta posibilitate trebuie luata serios in calcul, mai ales in contextul in care se vorbeste insistent in ultimele saptamani despre planuri de demiteri a unor membri din Consiliile Stiintifice ale parcurilor nationale si naturale, sau a cate unui intreg consiliu, care a refuzat sa voteze propuneri care satisfaceau anumite interese contrare celor de protectia mediului…

4. ANORMALITATI CU PRIVIRE LA APROBAREA PLANURILOR DE MANAGEMENT

Se prevede o noua redactare a dispozitiilor privind competentele de elaborare si aprobare a planurilor de management. Noua redactare contine insa o inacceptabila derogare, ce la prima vedere pare o contradictie.

Astfel, la art. 21 pct. (1) din Ordonanta, in noua lui redactare, se prevede: „Planurile de management si regulamentele ariilor naturale protejate care au structuri de administrare special constituite ….se aproba prin hotarare a Guvernului”.

Ori, la urmatorul articol, tot cu privire la competenta de aprobare a planurilor de management, se prevede cu totul altceva:
Art.22. – (1) Zonarea interna a parcurilor nationale si naturale se face prin planul de management, care este aprobat de autoritatea publica centrala pentru protectia mediului si padurilor…”.

Ori, conform art.16 al. 2 din OUG 57 / 2007, necesita obligatoriu structura de administrare special constituite, cu personalitate juridica proprie, nu doar parcurile nationale si naturale, ci si rezervatiile biosferei, si pot avea structuri de administrare special constituite, cu personalitate juridica, si geoparcurile, siturile patrimoniului natural universal, zonele umede de importanta internationala, siturile de importanta comunitara, ariile speciale de conservare si ariile de protectie speciala avifaunistica.

Prin urmare, spectrul de tipuri de arii protejate vizate de art. 21 si respectiv art. 22 nu se suprapun. Art 22 se aplica numai parcurilor nationale si naturale, pe cand art. 21 se aplica si rezervatiile biosferei si unora dintre geoparcuri, situri ale patrimoniului natural universal, zone umede de importanta internationala, situri de importanta comunitara, arii speciale de conservare si arii de protectie speciala avifaunistica.

In cazul de fata, se poate considera ca, in materie de competenta de aprobare a planurilor de management, prevederile art.21 al.1 sunt norma generala si cele ale art. 22 al.1 sunt norma speciala. Aplicand principiul „lex specialis derogat lex generalis”, constatam ca prin art. 22 se deroga de la prevederile art. 21, astfel ca rezultatul interpretarii celor doua articole duce la concluzia ca, pentru toate rezervatiile biosferei, precum si pentru acele geoparcuri, situri ale patrimoniului natural universal, zone umede de importanta internationala, situri de importanta comunitara, arii speciale de conservare si arii de protectie speciala avifaunistica la care s-a decis ca necesita structura speciala de administrare, planurile de management se aproba prin hotarare a guvernului, pe cand in cazul parcurilor nationale si parcurilor naturale, planurile de management se aproba prin ordin al ministrului, deci printr-un act de rang inferior, si mult mai repede si usor de modificat din punct de vedere politic si administrativ, ceea ce in opinia noastra este inacceptabil, parcurile nationale si naturale fiind printre cele mai mari si valoroase tipuri de arii protejate si totodata printre cele mai „asediate” de diversele interese contrare protectiei mediului.

5. RESTRICTII NEJUSTIFICATE PENTRU UNELE CATEGORII DE ACTIVITATI UMANE CARE AR TREBUI DE FAPT PROMOVATE

Se instituie restrictii arbitrare si nejustificate pentru unele categorii de activitati umane cu impact redus de mediu (care ar trebui de fapt chiar incurajate in randul cetatenilor), in conditiile admiterii altora cu impact negativ mai accentuat.

Astfel, la art. 22 referitor la zonarea interna a parcurilor nationale si naturale se prevad diverse tipuri de zone, cu lista activitatilor permise in cadrul lor. Prin al.(8) si (9), care au multe modificari de redactare, se enumera activitatile admise in zonele de conservare durabila si respectiv de management durabil, zone cu regim mai putin sever de protectie decat zonele de protectie stricta si zonele de protectie integrala. Cu toate acestea, desi sunt expres permise foarte multe categorii de activitati umane, in domeniul turistic sunt permise numai „activitati de ecoturism care nu necesita realizarea de constructii-investitii”.

Cum ecoturismul nu este definit de OUG 57 / 2007, dar este definit in legea protectiei mediului, care este norma generala in raport cu legea ariilor protejate, interpretarea termenului „ecoturism” in cadrul OUG 57 / 2007 nu poate fi alta decat cea prevazuta in art. 2 pct. 26 din OUG 195 / 2005, si anume:
„ecoturism – forma de turism in care principalul obiectiv este observarea si constientizarea valorii naturii si a traditiilor locale si care trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:
a) sa contribuie la conservarea si protectia naturii;
b) sa utilizeze resursele umane locale;
c) sa aiba caracter educativ, respect pentru natura – constientizarea turistilor si a comunitatilor locale;
d) sa aiba impact negativ nesemnificativ asupra mediului natural si socio-cultural;”

Aceasta definitie este extrem de limitativa si exclude orice forme de turism activ nemotorizat si sport montan nemotorizat care sunt intentionat practicate in cadru natural, dar in care motivul exclusiv sau principal nu este „observarea si constientizarea valorii naturii si a traditiilor locale”, chiar daca in principiu cvasitotalitatea practicantilor nu vor doar sa aiba activitate fizica recreativa intr-un mediu natural, ci ii intereseaza specific si peisajul, natura zonei (pentru ca altfel, doar pentru a face efort fizic, puteau ramane si in intr-un parc urban sau periurban de exemplu…).

Pe langa faptul ca nu este indeplinita conditia generala privind obiectivul principal, nu se indeplinesc de regula nici alte doua conditii din aceasta definitie.

Astfel, e vorba de activitati care nu dauneaza semnificativ cadrului natural, dar nedaunarea nu inseamna ca ele ar „contribui la conservarea si protectia naturii”, chiar daca fortand putin lucrurile am putea pretinde ca in mod indirect, prin faptul ca prin intermediul lor practicantii ajung implicit sa cunoasca mai bine natura si sa ii aprecieze valorile, se contribuie pozitiv la protectia naturii… Numai ca in logica asta, si cei care cutreiera natura cu ATV-uri, automobile 4×4, motociclete enduro, snowmobile si alte asemenea vad peisaj natural, care poate sa le placa, si le poate trezi sentimente pozitive fata de natura, dar asta nu face ca acele activitati recreative motorizate sa putem afirma ca ar „contribui la conservarea si protectia naturii”.

Nici nu se poate spune ca asemenea activitati turistice si recreative ar „utiliza resursele umane locale”, deoarece in majoritatea parcurilor nationale si naturale din zona montana nici nu exista ghizi, cabane sau alte servicii de care sa beneficize turistii, si in cea mai mare parte din cazuri chiar daca ar exista, doar un procent foarte mic din vizitatori ar avea motiv sa o faca si ar fi tehnic posibil sa o faca… la cate mii sau zeci de mii de turisti merg in fiecare sezon estival in anumite parcuri nationale si naturale.

Astfel, din cauza neincadrarii in primele doua criterii specifice din definitia ecoturismului, desi au impact negativ de mediu redus atat la modul abstract, cat si in analiza comparata cu alte categorii de activitati umane, sunt practic imposibil de considerat ca fiind „ecoturism” in sensul legii si prin urmare sunt implicit interzise prin aceste prevederi legale si in zonele de conservare durabila sau management durabil din parcurile nationale si naturale toate activitatile de gen turism pedestru ( trekking, hiking, packpacking – iarna snowshoeing, schi de tura), schi-alpinism si alte forme de schi off-piste, alpinismul de stanca, de gheata si pe teren mixt (inclusiv escalada bazata exclusiv pe asigurari mobile si fara mijloace artificiale de progresie), sporturile aeriene nemotorizate (parapanta, deltaplan), formele de turism nautic nemotorizat si de sporturi de „whitewater” gen rafting, cayaking, canyoning, hydrospeed, cicloturismul clasic si cel „de munte” (MTB) etc.

In zonele foarte sensibile din parcurile nationale si naturale si deci cu un regim foarte restrictiv (zonele de protectie stricta si zonele de protectie integrala), la fel ca in rezervatiile stiintifice, este firesc sa se doreasca o reducere a afluxului uman si deci sa nu se admita activitati receative / turistice / sportive decat daca sunt legate specific de respectivele valori naturale, adica practicantii sa aiba ca interes si scop principal cunoasterea acelor valori naturale ( lucru care contribuie la informare si educare ecologica si deci este in interesul protectiei naturii).

In asemenea context, este legitim ca legislatia sa ii determine pe ceilalti cetateni care doresc activitate fizica in natura fara a ii interesa specific valorile naturale ale ariei protejate in cauza sa opteze pentru alte zone, fara regim de protectie, sau cu nivel mai putin strict de protectie. In acest cadru ar parea acceptabil sa se admita numai acele activitati receative/turistice/sportive care se incadreaza in definitia amintita a „ecoturismului”.

A prevede respectiva restrictie insa si pentru zonele de conservare durabila sau management durabil din parcurile nationale si naturale este in opinia noastra cu totul exagerat si nejustificat, in conditiile in care sunt declarate admise in acele zone foarte multe alte activitati umane care au un impact negativ de mediu cert superior formelor de turism activ nemotorizat anterior amintite. De exemplu se admite: cosit, pasunat, vanatoare, pescuit, scoaterea lemnului din padure in caz de „inmultire a daunatorilor” , aplicarea de masuri silvice de tipul „taierilor de transformare spre gradinarit, tratamentul taierilor gradinarite si cvasigradinarite, tratamentul taierilor progresive clasice sau in margine de masiv…”, recoltarea de ciuperci, fructe de padure si plante medicinale etc. etc.

De aceea consideram abuziva si inacceptabila actuala redactare. Si chiar contraproductiva pentru scopul de ansamblu al reglementarii…

Consideram imorala si nejustificata neadmiterea formelor anterior mentionate de turism activ nemotorizat in zonele mentionate, in condtiile in care, in zone cu regim de protectie mai sever a acelor arii protejate, sunt admise activitati umane cu impact care nu poate fi in mod obiectiv considerat mai putin semnificativ – fiind expres admise cositul, pasunatul, ba chiar „actiunile de combatere a inmultirii in masa a daunatorilor forestieri, care necesita evacuarea materialului lemnos din padure” (Formulare ce duce cu gandul la celebra tehnica de a atribui aparente legale exploatarii la scara mare a lemnului din ariile naturale protejate cu regim mai strict de protectie, prin declararea „atacului de ipide”).

6. FORMULAREA VAGA A UNOR POSIBILITATI DE DEROGARE

Se mentine din pacate formularea vaga a conditiilor in care autoritatile pot ignora concluziile procedurii de „evaluare adecvata” care sugerau neaprobarea anumitor lucrari / investitii.
Astfel, se prevede ca „…in cazul in care evaluarea adecvata releva efecte negative semnificative asupra ariei naturale protejate si, in lipsa unor solutii alternative, planul sau proiectul trebuie totusi realizat din considerente imperative de interes public major, inclusiv de ordin social sau economic, autoritatea competenta pentru protectia mediului emite acordul de mediu, avizul de mediu sau avizul Natura 2000, dupa caz, numai dupa stabilirea masurilor compensatorii necesarelor …”.

Avand in vedere antecedentele autoritatilor romane, care in repetate randuri au facut rabat masiv la principiile de mediu, nu e greu de imaginat ce interpretari sa pot da vagii notiuni de „considerente imperative de interes public major, inclusiv de ordin social sau economic”. O asemenea temere se justifica prin prisma unor situatii din trecut, ca de exemplu:
– legea de derogare de la regulile de mediu pentru a transforma in teren de constructie Plaiul Munticelului de la baza Bucegilor;
– modificarea limitelor PN Macin pentru a permite continuarea exploatarii in cariera deschisa a granitului;
– declararea Autostrazii „Transilvania” ca obiectiv militar, fapt prin care s-a evitat cu aparente legale aplicarea normala a legislatiei de achizitii publice si a celei de evaluare de mediu;
– promovarea ilegala a proiectului DN66A prin presiuni la cel mai inalt nivel asupra autoritatilor de mediu ca sa nu fie respectata legea…
– promovarea abuziva a mai multor mari proiecte de noi statiuni de schi in diverse masive montane din Carpati, cu incalcarea legislatiei si principiilor de mediu.

7. MENTINEREA ABUZURILOR IN MATERIE DE TARIFARE A ACCESULUI.

Se mentine, reformulata, prevederea profund abuziva privind posibilitatea instituirii de tarife pentru simpla „vizitare” a unei arii protejate, fara a explicita respectiva notiune si fara a o conditiona de beneficierea de servicii specifice sau utilizarea unor facilitati specific amenajate in scop turistic / de vizitare.

Prin urmare, pe baza formularii propuse, aparent se poate in principiu institui o taxa de acces pentru simpla intrare sau tranzitare a suprafetei unei arii naturale protejate de orice categorie, ceea ce este nu doar obiectiv nejustificat si moralmente inacceptabil, ci in opinia noastra si neconstitutional din mai multe puncte de vedere.

Un tarif de vizitare s-ar justifica eventual pentru beneficierea de amenajari speciale sau servicii specifice, cum sunt pasarele, punti, cabluri, balustrade si alte amenajari constructive masive realizate pentru vizitarea unor pesteri, canioane, chei sau alte obiective naturale cu relief dificil, sau pentru iluminarea unor pesteri amenajate…

De asemenea ar fi acceptabile tarife pentru vizitarea unor obiective naturale foarte sensibile sau cu amenajari speciale, care din acest motiv necesita paza si supraveghere permanenta din partea personalului structurii de administrare / custode.

De asemenea, e fireasca tarifarea unor servicii de tip loc de parcare pentru autoturisme, inchiriere de echipament, servicii de ghidaj turistic etc. asigurate, la cerere, de structura de administrare / custode sau subcontractanti ai acestora.

In niciun caz insa pentru simpla prezenta sau deplasare in zona nu credem ca se poate institui in mod legal un tarif, mai ales ca, prin definitie, un „tarif” este plata unei contraprestatii, nu este un impozit sau o taxa! Ar fi si o imbogatire fara justa cauza, daca ar tarifa in beneficiul ei propriu administratia unei arii protejate tranzitul pe o poteca turistica marcata ( a carei marcare si intretinere revine potrivit legii consiliului judetean sau local) sau pe un drum public ( a carui realizare si intretinere revine, potrivit legii, dupa caz, statului prin CNADR, in cazul drumurilor nationale, judetului in cazul drumurilor judetene, si comunei in cazul drumurilor comunale si a celor vicinale, si eventual unor persoane private in cazul drumurilor private de utilitate publica).

Oricum este de principiu aberanta din punct de vedere logic ideea unei tarifari generale a „vizitarii” ariilor naturale protejate, pentru ca in cuprinsul multora dintre acestea exista localitati intregi, tranziteaza drumuri nationale si cai ferate etc. Ar fi evident absurd sa se ceara posesie de rovignete sau sa se instaleze bariere si sisteme de plata pe toate soselele si drumurile care intersecteaza o limita de arie protejata, in conditiile in care un procent deja semnificativ din teritoriul tarii are acest regim. Ne intrebam daca cei care au facut respectiva propunere s-au uitat pe o harta a ariilor naturale protejate deja declarate in Romania?

Mai mult, o asemenea tarifare generala este oricum practic inaplicabila legal in cea mai mare parte dintre cazuri, deoarece este instituita pentru „vizitare” dar nu se poate in mod obiectiv determina care este motivatia psihologica interna a celei mai mari parti dintre cei care patrund pe teritoriul unei arii naturale protejate, avand in vedere ca, asa cum aminteam, multe arii protejate contin multe proprietati private, gospodarii, case de vacanta, localitati intregi, si deci cei in cauza pot pretinde – fara a exista posibilitate practica de verificare – ca nu „viziteaza aria protejata” ci merg in vizita la rude / prieteni sau in interes profesional, sau ca merg in scop sportiv sau stiintific sau orice alt scop care are aparenta de credibilitate si nu se incadreaza in notiunea de „vizitare”. Nu se poate legal institui in sarcina persoanelor obligatia sa dovedeasca scopul prezentei sau deplasarii lor. Ar fi o ingerinta neconstitutionala in dreptul de libera circulatie, si ar contraveni si prevederilor tratatelor internationale de drepturile omului la care Romania este parte.

O situatie asemanatoare este si cu privire la „fotografiatul…. in scop comercial”. Cum ar putea determina personalul administratiei ariei naturale protejate sau custodele daca o persoana care face fotografii actioneaza „in scop comercial” sau nu? Prin faptul ca are aparatura fotografica de calitate superioara, sau ca face fotografii multe, sau cum? Logic este practic imposibil! Mai ales ca nici macar acea persoana nu poate sti totdeauna in sinea ei in ce scop fotografiaza. Ceea ce poate fi menit initial doar amintirilor sau prezentarii catre prieteni sau la colegii de club sau publicului fara a percepe vreo taxa, poata fi solicitat la un moment dat, peste ani, pentru publicare contra cost in presa sau intr-un album sau intr-un material publicitar…

8. INSTITUIREA DE PRIVILEGII SI MONOPOLURI PRIVATE ABUZIVE

Proiectul incearca sa consacre in mod abuziv si nelegitim prezumtia absoluta si nelimitata in timp de reprezentativitate a unei persoane juridice de drept privat care nu este de utilitate publica sau de interes public si nu i se impune nicio conditie legala de verificare si mentinere a unei reprezentativitati.

Este firesc ca in diversele activitati de avizare si autorizare, autoritatile publice sa coopereze cu societatea civila, inclusiv prin includere a reprezentantilor societatii civile in diverse comisii.

Este acceptabila nominalizarea concreta, prin lege sau alt act cu caracter normativ (nu individual), in mod permanent, a unei persoane juridice cu caracter neguvernamental, numai daca este vorba de o organizatie camerala sau alta persoana juridica de drept public sau de interes public, a carei infiintare sau cel putin organizare si functionare se face pe baza de lege speciala, in scopul garantarii faptului ca are si isi va mentine caracterul reprezentativ.

In caz contrar, se pot doar stabili prin lege criterii si proceduri prin care societatea civila va desemna si autoritatile vor accepta organizatii reprezentative, fara a le nominaliza, pentru ca ele pot in timp sa sufere transformari sau sa isi piarda reprezentativitatea sau sa devina mai putin reprezentative ca altele avand acelasi obiect de activitate ( in cazul in care se opteaza pentru reprezentarea societatii civile printr-o singura structura).

Ori, Federatia Romana de Speologie (FRS) nu este nici organizatie camerala nici persoana juridica de drept sau interes public si nici de drept privat recunoscuta de utilitate publica conform OG 26 / 2000 si nici functionand in baza vreunei legi speciale care sa ii consacre sau garanteze o reprezentativitate si o abilitare de a fi nominalizata de o lege. Ea este doar una din formele asociative rezultate din exercitarea de catre unii speologi a dreptului constitutional de libera asociere. FRS nici macar nu este singura organizatie de profil, si prin faptul ca pretinde ca are si „membri individuali” dovedeste ca nici macar nu este din punct de vedere juridic o federatie, ci doar o asociatie. Este juridic irelevant in speta de fata faptul ca, la acest moment, FRS este intr-adevar cea mai mare si deci cea mai reprezentativa organizatie de profil la nivel national – maine ar putea sa nu mai fie cea mai reprezentativa sau sa nu mai existe deloc, legea neimpunandu-i niciun criteriu sau obligatie si neconferind nici vreo garantie in acest sens.

Consideram deci ca nominalizarea unei anumite organizatii neguvernamentale ca membru de drept al „Comisiei Patrimoniului Speologic” este nu doar un precedent periculos si o prevedere inoportuna, ci si una profund abuziva si neconstitutionala, care nu isi are locul in OUG 57 / 2007, chiar daca este indreptatita la ora actuala sa devina membru al acelei comisii.

9. PREVEDERI CRITICABILE REFERITOR LA PESTERILE NOU DESCOPERITE

O mare problema este nou-propusa reglementare cu privire la pesterile nou-descoperite si neclasificate. Astfel, vechile prevederi ale OUG 57 / 2007 stipulau incadrarea/reincadrarea pesterilor in clasele A, B si C prin ordin al ministrului mediului, fara a face precizari referitor la pesterile din clasa D, care au nivelul cel mai redus de protectie. Prin urmare, in mod logic, implicit, pesterile care nu erau incadrate expres in clasele A, B si C, erau implicit parte a clasei D.

Noile prevederi propuse pentru art. 43 al.(6) din OUG 57 / 2007 stabilesc faptul ca si incadrarea pesterilor in clasa D se face prin ordin al ministrului, si ca orice pestera ce nu a fost inca oficial clasificata, se considere implicit a fi supusa regimului maxim de protectie, adica cel specific clasaei A. Conform art. 43 al. (7) din OUG 57 / 2007, in forma lui nou preconizata, se prevede ca in pesterile de clasa A nu se poate intra in scop turistic si nici macar explorativ decat cu prealabilul aviz al administratiei ariei naturale protejate si a COMISIEI PATRIMONIULUI SPEOLOGIC compusa din numeroase institutii si organizatii.

Prin urmare, cine descopera intrarea intr-o pestera necunoscuta, nu are voie sa intre in ea nici macar cativa metri, ci legal ar trebui sa anunte descoperirea la acea comisie nationala, si sa astepte pana aceasta se intruneste, clasifica pestera, acorda custodia etc. si abia apoi ar putea intra in ea in scop de explorare, dar si atunci numai daca va primi autorizatia comisiei amintite, care, in lipsa vreunei norme exprese in domeniu, ar putea acorda altcuiva autorizatie. In plus ar aparea un teren fertil pentru acte de coruptie de tipul transmiterii „pontului” unui alt club sau grup de speologi care ar putea apoi „descoperi” de maniera „”independenta” de prima descoperire intrarea in pestera, si sa antedateze notificarea si astfel sa revendice abuziv prioritatea la descoperire si deci la explorare. Riscul de abuz in domeniu trebuie discutat si tinand cont de tensiunile si antecedentele dureroase din domeniu…

10. REGIMUL CONFUZ AL ANUMITOR CLASE DE PESTERI

Prin actualul proiect de lege se suprima prevederea ca pesterile de clasa A sunt considerate rezervatii stiintifice, fara a li se da o alta incadrare in una dintre categoriile de arii naturale protejate enumerate la art. 5 din Ordonanta. In schimb cele de clasa B sunt declarate ca fiind de drept arii naturale protejate din categoria „monument al naturii” iar cele de clasa C ca fiind de drept „rezervatii naturale”.

Nu este greu de observat ca suprimarea calificarii pesterilor de categoria A creaza implicit o noua categorie de arii naturale protejate. Diferenta fata de o rezervatie stiintifica este ca in acestea din urma sunt permise numai activitati de cercetare, nu insa si cele educative si mai ales…turistice!

Prin proiectul de lege actual a fost suprimat si aliniatul din Ordonanta care prevedea ce categorii de activitati si in ce conditii se pot desfasura in pesteri de clasa B, in schimb pentru pesterile de clasa C s-au mentinut si detaliat categoriile de activitati permise si modul lor de aprobare. Este greu de gasit o ratiune a suprimarii acelor prevederi pentru pesterile de clasa B si mentinerea lor pentru cele de clasa C. Nu reiese clar daca vizitarea pesterilor din clasa B sau C necesita sau nu prealabila autorizare si, daca da, din partea cui.

11. RESTRICTII INACCEPTABILE PENTRU SPEOTURISM

Prin proiectul de lege criticat se introduce definitia speoturismului, prin urmatoarea formulare: „La articolul 4, dupa punctul 31 se introduc opt noi puncte, punctele 32 – 39 cu urmatorul cuprins: […] 32. turism speologic specializat – parcurgerea unei pesteri in echipe mici, conduse de ghizi agreati de administratia/custodele pesterii si dotate cu echipament corespunzator, care utilizeaza (daca este cazul) doar amenajari temporare pentru asigurarea sigurantei participantilor;”

Dat fiind profilul actului normativ analizat, desigur ca definitia se aplica numai pesterilor cu statut de protectie. Numai ca legislatia este foarte generoasa in acest domeniu, majoritatea pesterilor care prezinta oarecare interes speoturistic fiind si cu regim de protectie, in masura in care nu putem interpreta chiar ca de fapt si pesterile de clasa D, nesituate pe teritoriul unor arii naturale protejate de nivel national incadrabile in unul dintre tipurile prevazute in Ordonanta de Urgenta 57 / 2007, beneficiaza de anumit regim specific de ocrotire. .

Este firesc sa fie ocrotite juridic pesterile, pentru a nu deveni oficial cariera de piatra sau depozit de deseuri, si pentru a se putea sanctiona recoltarea de speleoteme, utilizarea lor in fapt ca toaleta publica etc. Dar nu este obiectiv justificat ca toate sau aproape toate pesterile accesibile fara cunostinte sau dotari speologice specifice sa aiba un regim foarte restrictiv de vizitare.

Ori, prin prevederile anterior citate, rezulta ca orice pestera ce are un nivel de protectie oricat de mic, poate fi vizitata exclusiv in grup organizat, condus de un ghid agreat de administratia sau custodele respectivei arii naturale protejate. Pe deasupra, se mai si instituie obligatii care nu au nicio legatura cu protectia mediului (de exemplu cerinta de „echipament corespunzator”).

Daca ar fi vorba doar de pesteri foarte sensibile din punct de vedere al protejarii lor, ar putea fi considerat firesc sa se impuna transmitarea prealabila a unei notificari pentru ca, daca se descopera daune sau poluare, sa se stie cine trebuie tras la raspundere. De asemenea, daca ar fi vorba de pesteri extrem de sensibile, este acceptabila impunerea vizitarii doar sub supravegherea unei persoane agreate de custodele sau structura de administrare a ariei protejate. Cand insa cerinta de notificare se refera practic la orice pestera, nu mai exista proportionalitate rezonabila intre scop si mijlocul ales, si cerinta aluneca in sfera abuzului.

O problema este si definirea acelei persoane agreate de custode sau administratorul ariei naturale protejate. Proiectul de lege prevede ca acesta sa fie obligatoriu un „ghid”. Ori, nedandu-i-se o definitie specifica in acest act normativ, si fiind vorba in textul legal analizat de speoturism, se aplica implicit definitiile si conditiile din legislatia turistica, foarte restrictive in ceea ce priveste ghizii de turism in general si cei montani specializati in anumite activitati, in special, cum este si cazul celor pe domeniul speologic.

Prin aceste prevederi legale se instituie un cvasimonopol care, pe de o parte, nu are nicio legatura cu problema protectiei mediului, si deci nu este acceptabila prezenta unor asemenea reglementari in cadrul unui act normativ de mediu, iar pe de alta parte, nu se justifica obiectiv nici din punct de vedere al prevenirii accidentelor, pentru ca sunt si multe alte persoane cu nivel superior de pregatire specifica speologica, dar care nu detin calificarea oficiala de ghid de turism specializat speo in sensul legislatiei de profil. Este aberant sa li se impuna unor speologi cu vasta experienta sa angajeze ca insotitor o persoana doar pentru ca are atestatul de ghid, desi calificarea acelui ghid le-ar putea fi mult inferioara….

Nu rezista analizei logice nici argumentul ca acel ghid ar cunoaste pestera. Astfel, multi vizitatori de pesteri cunosc ei personal pestera sau au in grup buni cunoscatori ai pesterii, fiind uneori vorba chiar de descoperitorii si exploratorii acelei pesteri, dar care nu si-au obtinut atestat de ghid. Dealtfel, daca aceste persoane nu doresc sa exercite activitatea de ghid in mod comercial, nici nu se justifica sa li se impuna parcurgerea procedurilor si plata taxelor in cauza, cum sunt impuse de legislatia de turism).

Mai mult, sunt nenumarate pesteri de anumit interes turistic ce au dimensiunile sau configuratia si celelalte conditii de asa natura incat vizitarea lor exclude riscul de ratacire iar cel de accident nu este semnificativ superior comparativ cu turismul „la suprafata”, incat din acest punct de vedere – care repetam ca nu are nicio legatura cu protectia mediului, si deci nu se justifica sa fie abordat in OUG 57 / 2007 – nu poate fi justificat obiectiv.

Totodata, cerinta ca vizitarea pesterilor sa se faca numai in grup, nu si individual, nu poate avea nicio justificare obiectiva din punctul de vedere al protectiei mediului, ci cel mult una din punct de vedere al sigurantei si prevenirii accidentelor. De aceea, fiind ceva ce nu tine de protectia mediului, nu este acceptabila introducerea acestor prevederi in OUG 57 / 2007 (existand legislatie specifica de profil), si oricum obiectiv nu s-ar justifica la modul general, pentru ca sunt numeroase pesteri de interes turistic care au dimensiunile sau configuratia si celelalte conditii de asa natura incat vizitarea lor exclude riscul de ratacire iar cel de accident nu este semnificativ superior comparativ cu turismul montan pedestru „la suprafata”, unde e aberant si chiar neconstitutional sa impui prin lege practicarea lui numai in grup.

Acolo unde s-ar justifica obiectiv, din motive de protectia mediului, vizitarea unei anumite pesteri numai sub supraveghere, ar putea fi foarte bine cineva din administratia parcului sau un reprezentant al custodelui, fara sa existe vreo ratiune obiectiva ca acea persoana sa aiba calificare oficiala de ghid specializat de turism, nici chiar de ghid national sau local de turism, pentru ca rolul ar fi de supraveghere din punc de vedere ecologic, nu de ghidaj turistic.

Un alt mare semn de intrebare este cerinta generala, fara exceptie, ca acei ghizi sa fie agreati de administratia / custodele ariei naturale protejate. Practic prin aceasta prevedere se instituie un monopol si o obligativitate de a contracta servicii de ghidaj turistic cu un cerc limitat, definit, de persoane, chiar daca cei interesati de vizitarea unei anumite pesteri neamenajate sunt toti sau o parte din ei speologi experimentati in general si / sau cunosc si bine acea pestera in particular sau au in randul lor un ghid specializat de turism cu competenta speo, sau chiar sunt ei insisi ghizi specializati de turism, cu competenta speo, dar nu dispun de „agreerea” din partea administratorului / custodelui ariei protejate.

Un alt aspect inacceptabil este instituirea, intr-o lege de mediu, a obligatiei de echipament adecvat. Nefiind definit specific acel „echipament adecvat”, dar fiind plasat a in context speoturistic, este evident ca nu se refera exclusiv sau in principal la elemente de echipament destinat protectiei pesterii ( de exemplu obligatia ca speoturistii sa aiba asupra lor si sa utilizeze pungi pentru gunoi menajer, resturi de carbid, dejectii, cu ajutorul carora sa evacueze la suprafata toate categoriile de asemenea resturi…) ci la echipamentele tehnice, ce au relevanta pe linie de prevenire a accidentelor. Ori, pe linie de siguranta, lista echipamentelor „necesare” sau doar „recomandate” este foarte arbitrara si variabila ca justificare obiectiva.

Se instituie astfel, in mod abuziv, intr-o lege de mediu, norme tinand de cu totul alt domeniu, pe de o parte, iar de pe alta parte oricum acele norme in forma prezenta in proiectul de lege sunt exagerate si vagi si nici concretizarea lor in liste minimale nu este posibila din cauza naturii domeniului, dar si din motive principiale, de cadrul constitutional si legal general. In mod analog nu poti obliga oamenii sa nu mearga in excursii montane daca nu au in rucsac echipamentul indicat pe o anumita lista oficiala…

12. INTERDICTII ABERANTE PRIVIND CAMPAREA

Se prevede introducerea la art. 53 din Ordonanta, referitor la interdictii si sanctiuni, a sanctionarii pentru „camparea pe suprafata ariilor naturale protejate, in afara locurilor special amenajate, precum si nerespectarea regulamentelor specifice locurilor de campare”.

Daca ar fi vorba numai de zone cu regim sever de protectie, sau cu aflux mare de vizitatori, este perfect normal si justificat sa se impuna camparea numai in anumite zone si acestea sa aiba un minim de dotari in acest sens.

Numai ca regula propusa nu face nicio distinctie, referindu-se in general la ariile naturale protejate, adica inclusiv la intregi masive montane in care nu a existat si nu exista niciun loc amenajat de campare, si nici nu se justifica amenajarea vreunui loc de campare in urmatorii ani, din cauza fluxului extrem de redus de vizitatori raportat la suprafata masivului montan respectiv. De regula in acel gen de masive nu exista nici cabane sau pensiuni turistice care sa permita vizitarea fara a se recurge la campare.

In alte zone, cum sunt cele puternic antropizate, continand sate intregi si zone de terenuri agricole cultivate, stane etc. este ridicol sa interzici camparea in afara locurilor specializate pentru asa ceva, pentru ca ar insemna sa interzici camparea in curtea sau pe pajistea din spatele casei a unor locuitori din numeroasele sate permanente sau sezoniere de munte cuprinse in arii naturale protejate.

13. INTERDICTII ABERANTE PRIVIND CIRCULATIA CU BICICLETA

Se prevede in proiectul de lege introducerea, la art. 53 din Ordonanta, referitor la interdictii si sanctiuni, a sanctionarii contraventionale pentru „circulatia cu bicicletele in afara traseelor special desemnate si semnalizate”.

In Romania nu exista practic la ora actuala trasee oficial marcate pentru circulatia cu bicicleta in scop turistic, si nici nu exista baza legala pentru marcarea lor, desi organizatiile de cicloturism propun de peste un deceniu si autoriatile promit emiterea unei mult-asteptate reglementari pe aceasta tema. Odata ce se va aproba intr-o buna zi hotarearea asteptata, va dura foarte multi ani pana se va dezvolta pe teren o retea de trasee cicloturistice marcate.

Este insa nejustificat ci si de-a dreptul ridicol sa interzici circulatia cu bicicleta pe cai de comunicatie care nu sunt special marcate ca trasee de bicicleta, in conditiile in care in ariile protejate sunt nenumarate drumuri publice clasificate si alte drumuri publice sau deschise circulatiei publice, drumuri de tractor si de caruta etc.

Limitari si interdictii ar putea fi justificabile in anumite zone cu regim sever al unor categorii de arii naturale protejate, precum si pe poteci inguste, dar in nicun caz la modul general, pe orice cale de comunicatie care nu este marcata ca traseu cicloturistic.

In logica stramba a celor care au putut redacta aceasta propunere, nici macar locuitorii satelor de munte nu s-ar putea deplasa legal cu bicicleta spre si intre sate si gospodarii, pentru ca interdictia nici macar nu se refera doar la circulatia cu bicicleta in scop recreativ / turistic / sportiv, ci la circulatia cu bicicleta la modul general, deci implicit si cea in scop pur utilitar!

14. INTERDICTII ABERANTE PRIVIND TURISMUL ECVESTRU

Se prevede in proiectul de lege introducerea la art. 53 din Ordonanta, referitor la interdictii si sanctiuni, a sanctionarii contraventionale pentru „activitatile de turism ecvestru in afara traseelor special desemnate si semnalizate”.

In Romania nu exista practic la ora actuala trasee marcate pentru turism ecvestru, si nici nu exista baza legala pentru marcarea lor. De fapt in nicio tara europeana, nici macar in Elvetia (prima tara care are un set national coerent integrat de retele de trasee de turism activ nemotorizat de diverse categorii ( Sistemul SchweizMobil) nu are si nici nu isi propune asa ceva. Carpatii se preteaza excelent la parcurgere ecvestra in scop turistic, si caii sunt inca folositi pe scara larga in multe masive montane in scop utilitar de catre localnici, si ca animal de povara, si de calarie.

Prin prevederea aberanta de limitare a turismului ecvestru numai la trasee special desemnate si marcate in acest sens, se interzice practic turismul ecvestru de tip local in cea mai mare parte a Carpatilor Romanesti, si in mod practic definitiv cel de lung parcurs, fiind nerealist a se spera ca in urmatorii 10-20 de ani ar fi justificat economic sa se dezvolte retele speciale de turism ecvestru de lung parcurs, tinand cont si de compatibilitatea doar partiala intre turismul ecvestru si cel pedestru si biciclistic pe caile de comunicatie de pamant…

Este oricum nu doar nejustificat si de-a dreptul ridicol sa interzici turismul ecvestru pe orice cai de comunicatie care nu sunt special marcate ca trasee de turism ecvestru, in conditiile in care in ariile protejate sunt nenumarate drumuri publice clasificate si alte drumuri publice sau deschise circulatiei publice, drumuri de tractor si de caruta etc. si localnicii circula in scop utilitar calare…

Limitari si interdictii ar putea fi justificabile in anumite zone cu regim sever al unor categorii de arii naturale protejate, precum si pe poteci sau pe cai de comunicatie cu flux mare de autovehicule, pietoni, biciclisti etc. ( dar nu din motive de protectia mediului), dar in nicun caz la modul general, pe orice cale de comunicatie care nu este marcata ca traseu de turism ecvestru.

In logica stramba a celor care au redactat aceasta propunere, turistii veniti la pensiunile agroturistice din satele de munte nu ar avea voie sa incalece pe cal daca ar dori sa calareasca in scop recreativ / turistic, decat daca din acel sat pleaca un drum sau poteca special marcata ca traseu pentru turism ecvestru, dar ii vor putea insoti pe jos pe localicii care calaresc in zona, deoarece localnicii sa va considera ca circula calare in scop… „utilitar”.

Ar fi trist sa fie impinsi moral turistii interesati de turismul ecvestru inspre recurgerea la minciuni de genul celei de a pretinde in fata organelor de control, pentru a nu fi amendat, ca de fapt vor sa devina practicanti sportivi ai echitatiei si au venit sa se initieze sau antreneze, si deci nu fac „turism ecvestru”, sau ca merg la camp sau la padure cu gazda sa ii dea acesteia o mana de ajutor, sau ca sunt fotografi profesionisti sau alt pretext invocabil pentru a argumenta ca nu calaresc in scop turistic, ci utilitar….

15. INTERDICTII ABERANTE PRIVIND TURISMUL PEDESTRU

Se prevede, prin proiectul de lege analizat, introducerea, la art. 53 din Ordonanta, referitor la interdictii si sanctiuni, a sanctionarii contraventionale pentru „accesul si circulatia vizitatorilor in extravilan, in habitate naturale, in afara traseelor turistice avizate si semnalizate ca atare, pe suprafata ariilor naturale protejate”

Aceast text consideram ca este aberant din multipe motive, prin modul sau general de formulare, ce interzice orice forma de deplasare in scop recreativ / turistic, inclusiv mersul pe jos, pe o buna parte din teritoriul Romaniei, daca nu exista pe acolo un traseu turistic marcat.

Ori, in zona montana de exemplu, care in buna parte este integrata in arii naturale protejate de diverse categorii, dintre sutele de mii de kilometri de drumuri si poteci, numai un procent infim sunt marcate ca traseu turistic, si intregi zone din masive montane nu beneficiaza de niciun metru de traseu turistic marcat, si chiar in muntii unde exista un numar mai ridicat de trasee, care formeaza o retea ( ex. Bucegi, Retezat, Piatra Craiului, Fagaras, Rodnei, Ceahlau, Ciucas si alte cateva…) numai o mica parte din traseele de interes turistic sunt marcate si are rost sa fie marcate.

Dealtfel nu stim sa existe nicio tara in Europa in care circulatia sa fie permisa in scop turistic numai pe trasee marcate daca nu este vorba de zone de regim sever de protectie in cadrul ariilor naturale protejate, sau zone sensibile cu aflux turistic foarte mare. Nicidecum la modul general, in orice parc natural sau sit Natura 2000… Nici nu ar fi normal, pentru ca ar insemna sa fortezi toti turistii sa ramana pe un numar foarte limitat de poteci si drumuri, fiindu-le interzisa circulatia pe 99% sau mai mult din reteaua de poteci si drumuri, si nici sa dotezi cu semne de marcaj, panouri si indicatoare sute de mii de kilometri de poteci…

Este oricum nu doar nejustificat, ci si de-a dreptul ridicol, sa interzici turismul pedestru pe orice cai de comunicatie care nu sunt special marcate ca trasee de drumetie de anumit tip, in conditiile in care in ariile protejate sunt nenumarate drumuri publice clasificate si alte drumuri publice sau deschise circulatiei publice, drumuri de tractor si de caruta etc. si localnicii circula in scop utilitar pe jos, calare, cu vehicule de diverse tipuri etc.

Limitari si interdictii ar putea fi justificabile in anumite zone cu regim sever ale unor categorii de arii naturale protejate, dar in niciun caz la modul general, pe orice cale de comunicatie in extravilan care nu este marcata ca traseu de turism ecvestru.

In logica stramba a celor care au redactat aceasta propunere, turistii veniti la pensiunile agroturistice din satele de munte nu ar avea voie sa paraseasca intravilanul satului decat pe cateva drumuri sau poteci care ar fi marcate ca traseu turistic, in schimb localnicii ar putea liber circula pe oriunde spre campuri, fanete, stane etc.

Alternativa ar fi ca vizitatorii sa fie nevoiti sa inventeze, pentru a nu fi amendati ca se plimba pe o poteca sau un drum (poate chiar in apropiera satului), ca merg la camp sau la padure cu gazda sau la o ruda sau prieten sa ii dea o mana de ajutor, sau ca sunt fotografi profesionisti sau alt pretext invocabil pentru a argumenta ca nu se deplaseaza in scop de agrement, ca „vizitatori”, ci in scop utilitar….

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s